Istoric

Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” - Caraiman este o mănăstire ortodoxă, înființată în anul 1998, la inițiativa Preacuviosului Părinte Gherontie Puiu.
Este situată pe Valea Prahovei în orașul Bușteni, la poalele Munţilor Bucegi, într-o poiană care are în mijlocul ei un brad cu o formă aparte.

Părintele Gherontie Puiu în vremea când era bolnav și a fost internat în spital în urma unui accident vascular a avut un vis în care a văzut-o pe Maica Domnului care i-a spus: „Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce. Acolo să faci mănăstirea!”.

În urma acestui vis părintele Gherontie Puiu, cu ajutorul Maicii Domnului, a găsit locul indicat de Ea în această zonă minunată a României de pe Valea Prahovei.

Munţii îmbrăcaţi în verdele sincer al brazilor sunt ca o fortificaţie ce ocrotesc poiana în care se va construi mănăstirea. Culoarea senină a cerului îţi induce o stare de pace, iar Crucea din vârful Caraimanului este ca un mesager al credinţei ce priveşte în poiana însorită.

În luna octombrie, anul 1998, Arhiepiscopia Bucureștilor, respectiv Schitul Caraiman, primește printr-o Hotărâre a Consiliului Local al orașului Bușteni o suprafață de teren de 13.000 mp, în vederea construirii unei mănăstiri.

Ulterior, suprafața de teren a fost suplimentată cu 4.500 mp în anul 2001 și 6000 mp în anul 2002, însumând o suprafață totală de 23.500 mp, având încadrare juridică de concesiune.

La 29 iunie 2000, fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, aproba înființarea Schitului Caraiman cu hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci”. Locul a fost sfințit de către Preasfințitul Teodosie Snagoveanu, la vremea aceea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, actualmente Arhiepiscopul Tomisului.

Între anii 2000-2001 s-a construit biserica de lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, un Aghiasmatar si un corp de chilii. La data de 21 octombrie 2001, biserica de lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” este sfințită de către Preasfințitul Sebastian Ilfoveanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, și tot atunci este pusă piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici, de zid, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”.

Între anii 2002-2007 s-au construit Biserica mare cu hramul „Înaltarea Sfintei Cruci”, clopotnița, trapeza, respectiv unul dintre corpurile arhondaricului. În toamna anului 2007 a început construcția chiliilor.

Între anii 2007-2010 au fost finalizate lucrările de construire a corpului de chilii, precum si cel de-al doilea corp al arhondaricului.
În data de 1 iulie 2008 Schitul Caraiman - cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” a fost ridicat la rangul de mănăstire.

Începând cu luna iulie 2010 Mănăstirea Caraiman a primit un nou stareț in persoana Parintelui David Petrovici, venit de la Mănăstirea Crasna, jud. Prahova, pentru a-l ajuta pe părintele Gherontie Puiu să termine de construit mănăstirea de la poalele Caraimanului.

Între anii 2011-2012 au fost finalizate lucrările de amenajare a celui de-al doilea corp de clădire a arhonaricului și a fost construit corpul de clădire Tabor I în cadrul căruia se desfășoara activitatea Centrului Social-Pastoral „Sf. Cruce”.
În anul 2012 în clopotniță a fost amenajat un Paraclis chiriarhal cu hramurile: „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” și „Schimbarea la Față”.

La 20 Iulie 2012, cu ocazia prăznuirii Sf. Proroc Ilie Tesviteanul a fost sfințit Paraclisul chiriarhal și Centrul Social-Pastoral „Sf. Cruce”. Slujba a fost săvârșită de către Preafericitul Parinte Patriarh DANIEL, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În luna mai 2014, mănăstirea trece printr-o grea încercare întrucât Pcuv. părinte Protos. Gherontie Puiu, proinstarețul și ctitorul Mănăstirii Caraiman a fost chemat la Domnul, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o mănăstire frumoasă și o obște care va duce mai departe lucrările începute.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu sprijinul venit din partea credincioșilor pelerini și cu osteneala părinților viețuitori ai acestei mănăstiri, în luna septembrie anul 2014 au fost finalizate lucrările de la Biserica mare a mănăstirii.

La data de 14 septembrie 2014, când este sărbătorit praznicul Înălţării Sfintei Cruci, a avut loc slujba de târnosire a Bisericii mari cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”.

Slujba a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La acest eveniment au participat toți stareții și starețele din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor precum și un numar mare de credincioși veniți din toate părțile țării. Cu acest prilej Biserica mare a mănăstirii a primit și cel de-al doilea hram „Invierea Domnului”.

Locul pe care a fost construită mănăstirea este un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc ideal pentru detaşarea de grijile vieții cotidiene. Credincioşii care au ajuns aici sunt cuprinși de un fior aparte, o stare de liniște și pace.
Locul acesta este cel mai potrivit să meditezi la cuvintele apostolului Ioan care spune în Apocalipsă: "Și noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împăraţi în vecii vecilor”.(Ioan 22, 6)


« inapoi
Cazare si masa credinciosi
Manastirea Caraiman dispune de 100 locuri de cazare, impartite in trei corpuri de cladire.
Fiecare camera este dotata cu baie proprie.
detalii
Organizare de conferinte si training-uri
La Manastirea Caraiman se pot organiza conferinte, training-uri si alte evenimente cultural educative.
Dispunem de:
detalii
Ajutor pentru constructia Manastirii
detalii
Trinitas TV
Trinitas TV
Radio TRINITAS
Radio TRINITAS

Evenimente